Ambalajul – evolutie si tendinte

Ambalajul

In prezent nu ne putem imagina consumul fara ambalaje, acestea fac parte din viata de zi cu zi, astfel ca aproape toate bunurile ajung la consumatori ambalate. Ambalajele protejeaza produsele, asigura o manipulare mai usoara, ofera informatii importante despre produs, si nu in ultimul rand le prezinta intr-o forma cat mai atractiva.

Conceptul dezvoltarii durabile atat de bine cunoscut in prezent, se sprijina pe cei trei piloni pentru a asigura echilibru intre dezvoltarea economica, echitatea sociala si protectia mediului. Ambalajele ca produse, prin rolul pe care il au, incorporeaza toate cele trei componente. Din punct de vedere economic in lipsa ambalajelor activitatea ar fi mai putin eficienta, riscul privind igiena si siguranta alimentara ar creste, si in plus ar genera o risipa de resurse precum si o crestere importanta a cantitatii de deseuri generate, in primul rand a celor alimentare.

Este foarte importat ca de la inceput sa se sublinieze rolul principal pe care il joaca ambalajul, acela de a proteja produsul. A privi ambalajul in mod izolat este gresit. A reduce ambalajul in mod excesiv poate conduce la deteriorarea produsului, caz in care beneficiile atat economice cat si de mediu sunt cu mult depasite de pagubele generate. Pe de alta parte supraambalarea unui produs nu face decat sa genereze costuri suplimentare cu ambalarea, transportul, depozitarea , manipularea, precum si cu gestionarea acestuia cand ambalajul devine deseu. Din acest considerent, atunci cand analizam ambalajul pe intregul ciclul de viata si decidem asupra folosirii unui anumit tip de ambalaj este necesar sa existe o abordare complexa, iar alegerea indicatorilor relevanati este determinanta.

Ambalajul si societatea

Pentru a intelege cauzele care influenteaza evolutia privind cantitatile de deseuri generate trebuie analizati factorii implicati in acest proces: cresterea economica, evolutia demografica, schimbari in modelul social, factori care se reflecta si influenteaza direct procesul de generare a deseurilor de ambalaje.

In conditiile in care timpul este din ce in ce mai limitat, consumatorii se orienteaza catre produse care le ofera comoditate in preparare, servire si pastrare.

Gospodariile sunt diferite fata de cele care erau in urma cu cativa ani, de regula numarul membrilor dintr-o gospodarie este mai redus ceea ce face necesar ca portionarea produselor sa fie adaptata acestor noi conditii. Aceste dimensiuni mai mici ale produselor, se potrivesc mai bine nevoilor noii societati: o persoana care traieste singura prefera produsele alimentare ambalate in cantitati care sa ii permita utilizarea deplina a produsului inainte de data de expirare, in timp ce familiile cu copii prefera produse ambalate in cantitati mai mari care sa satisfaca nevoile intregii familii.

Conform aprecierilor profesorului Günter Grundke de la Institului German pentru Ambalaje in tari in curs de dezvoltarea aproximativ 30 – 50 % din produsele ambalate se degradeaza inca inainte sa ajunga la consumatorul final in timp ce in tari industrializate acest procent este de numai 2-3%.

Impactul asupra mediului generat de deteriorarea produselor datorita ambalarii defectuoase este mult mai important fata de gestionarea unei cantitati rezonabil crescute de material de ambalare.

Bine ati venit pe site-ul “Prevenirea generarii deseurilor de ambalaje”

Scopul acestui site este de a promova masurile de prevenire implementate si rezultatele inregistrate, la nivel national, precum si de a genera actiuni si idei inovatoare.

logo-ecorom

Info